Monografie

Unul dintre satele foarte vechi din zonă pentru ale cărui începuturi documentele tac. La 25 aprilie 1475, Ştefan voievod întăreşte mănăstirii Umor „… satele drepte şi proprii ale acestei sfinte mănăstiri, anume satele … şi, pe Jijia, satul anume Călugărenii …”[1]. Satul exista dintr-o perioadă anterioară, când a ajuns în stăpânirea mănăstirii Umor. În 1475 Ştefan cel Mare îl reîntărea mănăstirii împreună cu alte sate din zonă: Vorniceni, Glodeni şi Stăuceni, care fuseseră întărite acelei mănăstiri de către Alexandru voievod la 28 decembrie 1428[2]. Sigur satul a avut caracter mănăstiresc de unde şi numele, probabil de la o odaie organizată de călugării mănăstirii trimişi aici pentru a administra moşia, sau poate mănăstirea a organizat aici o slobozie cu lucrători aduşi pe moşie din alte părţi.

Documentele nu ne ajută să precizăm în ce împrejurări o parte a moşiei satului Călugăreni ajunge în stăpânirea lui Tăutu biv logofăt înainte de 1562. în perioada 18 noiembrie 1561 - 11 ianuarie 1562, Ion voievod, Domnul Moldovei, întăreşte Magdalenei (fiica lui Dragotă Săcuianul, nepoata lui Ion Tăutul logofăt din secolul al XV-lea), soţia lui Neagoe pârcălab, satul Călugăreni (se pare că doar a patra parte din moşia satului), ţinutul Dorohoi, luat schimb de la Tăutul (biv logofăt, vărul Magdalenei), căruia i-a dat jumătate de sat din Baliţa (Balinţi) pe Başeu…[3].

La 11 ianuarie 1562, acelaşi voievod întăreşte mănăstirii Voroneţ satul Balinţi, pe Başeu, danie de la Tăutul, fost logofăt; jumătate din acest sat este baştina lui Tăutul, iar jumătate o avea de la vara sa, Magdalena, fiică Secuianului, căruia i-a dat în schimb jumătate (din jumătate) din satul Călugăreni[4].

În 1572, Magdalena a mai primit o carte de întăritură pentru Călugăreni, dar la 8 martie 1572, Ioan Vodă a întors cneaghinei Maria satele Tăuteni, Dumeni şi Călugăreni, care au fost ale ei drepte ocini şi moşii[5]. La 10 mai 1607, Simion Movilă voievod a întărit Maricăi Nenoianu şi fiilor ei satul Călugăreni, ţinutul Dorohoi[6].

Din această perioadă întreaga moşie Călugăreni a trecut în stăpânire boierească.

La începutul secolului al XIX-lea moşia Călugăreni era în stăpânirea lui Enache Vârnav, moştenire părintească. De la Enache au moştenit-o fiii săi Iordache şi Alecu, care locuiau în ţinutul Sucevii, moşia fiind arendată unor armeni[7]. În 1820 sunt menţionate pe moşia Călugăreni Odaia lui Mane Arman şi Odaia lui Ştefan Arman[8] iar în 1835 este menţionată o singură aşezare, cu numele Călugăreni având între 5 - 20 case[9]. Satul şi moşia Călugăreni rămân în stăpânire boierească prilejuind numeroase dispute pentru hotare sau părţi din moşie, treceri ale moşiei întregi sau ale unor părţi din aceasta de la un stăpân la altul, moştenire sau vânzare. Partea de est a moşiei Călugăreni, în suprafaţă de 1005 fălci (cca. 1450 ha) este cumpărată la 12 noiembrie 1843 de căminarul Costache Ciolac de la paharnicul Alecu Paraschiva, cu 8.500 galbeni olandezi. Costache Ciolac după ce a luat în stăpânire moşia, a făcut o slobozie, pe care s-au adunat oameni şi s-a format astfel un sat nou, numit în 1845 Slobozia-Călugăreni apoi Mândreşti. Familia Ciolac a stăpânit moşia, din care s-au dat locuitorilor în 1865, 295 fălci şi 72 prăjini, până la 28 septembrie 1916, când Anibal Ciolac a vândut lui Frideric Costiner 1486 ha şi 9.101 m2 cu 1.050.000 lei. După împroprietărirea din 1919-1922, când s-au împărţit locuitorilor 1.074 ha teren cultivabil, moşia rămasă proprietarului avea în jur de 300 ha, care a fost cumpărată de generalul doctor Gh. Savagoiu, din Iaşi, ai cărui urmaşi au stăpânit-o până la 1 martie 1949[10].

Cel dintâi locaş de biserică menţionat din satul Călugăreni a fost din bârne de lemn. În aceasta au slujit preoţii: Gh. Jijie şi C. Simionovici. În anul 1864 vornicul C. Ciolac şi soţia sa Agripina au ctitorit biserica Sf. Ierarh Nicolae, cu ziduri din cărămidă pe temelie de piatră, în care au slujit preoţii: Ioan Adăşanu, Mihail Nicolescu, Xenofonte Urzică, Teodor Cernescu[11], din anul 1895 Anastasie Georgescu, apoi C. Enăchescu, C. Potârniche[12], Leonid Şerban, Grozavu, Ilie Drochioi, pr. Mardare, pr. C. Macuc.

Şcoala din satul Călugăreni îşi începe activitatea după 14 octombrie 1865, când aici este numită învăţătoare la şcoala de fete Elisabeta Jijie[13].

Şcoala Călugăreni din comuna Mănăstireni este menţionată în tabelul tuturor şcolilor din judeţ pe anii 1889-1890[14]. În anul 1894 şcoala din Călugăreni este menţionată între şcolile subvenţionate de stat[15]. În anul 1918 şcoala funcţiona în casa satului, (fosta locuinţă a unui evreu), cu pr. Hatman ca învăţător.

Local propriu pentru şcoală s-a construit în perioada 1948-1949 din chirpici de lut. Ultimul local pentru şcoală, cu trei săli de clasă, s-a dat în folosinţă în anul 2004.

Şcoala a funcţionat cu clasele I-IV până în anul 1953, când s-a înfiinţat şcoala cu clasele I-VII, care din 1964 devine şcoală cu clasele I-VIII, cum funcţionează şi în prezent.